Conventia celor raniti in dragoste

“Dispoziţii generale:

A – întrucât afirmaţia conform căreia „În dragoste şi în război totul e permis” este corectă;

B – întrucât în ceea ce priveşte râzboiul avem Convenţia de la Geneva, aprobată în 22 august 1864, convenţie destinată celor răniţi pe câmpul de luptă, iar în ceea ce-i priveşte pe cei răniţi în dragoste nu s-a semnat nici o astfel de înţelegere, cu toate că numărul acestora este cu mult mai mare;

Prin prezenta se decretă următoarele:

Articolul 1 - toţi cei ce iubesc, indiferent de gen, sunt avertizaţi cu privire la faptul că iubirea, dincolo de a fi o binecuvântare, este, de asemenea, ceva deosebit de periculos, imprevizibil şi capabil de a provoca daune grave. Prin urmare, oricine îşi doreşte să iubească, ar trebui să fie conştient de faptul că îşi expune trupul şi sufletul la diferite posibile răni, şi că nu vor fi în măsură să dea vina pe partenerul lor niciodată, întrucât riscul este la fel de mare pentru ambele persoane

Articolul 2 – Odată lovit de o săgeată a lui Cupidon, se va solicita imediat arcaşului de a trage cu acea săgeată în direcţia opusă, pentru a nu fi afectaţi de rana cunoscută sub numele de “dragoste neîmpărtăşită”. În cazul în care Cupidon refuză să efectueze această acţiune, Convenţia acum promulgată solicită ca partenerul rănit să scoată săgeata din inima lui / ei şi s-o arunce la gunoi. Pentru a garanta acest lucru, cei vizaţi trebuie să evite apelurile telefonice, mesajele pe Internet, trimiterea de flori, care sunt întotdeauna returnate, sau fiecare şi orice mijloc de seductie, deoarece acestea ar putea produce rezultate pe termen scurt, după o vreme însă sfârşind mereu nefavorabil. Convenţia decretă de asemenea ca persoanele rănite să caute imediat compania altor persoane şi să încerce să controleze gândul obsesiv conform căruia: “Aceasta este o persoană pentru care merită să lupt”.

Articolul 3 – Dacă rana este cauzat de către terţi, cu alte cuvinte, dacă persoana iubită a devenit interesată de altcineva, răzbunarea este interzisă în mod expres. În acest caz, este permisă utilizarea lacrimilor până când veţi rămâne fără lacrimi, lovirea pereţilor sau pernei, insultarea fostului partener în conversaţiile cu prietenii, ridiculizarea lipsei totale de bun-gust, însă fără a ofensa onoarea acestora. Convenţia stabileşte că norma din cadrul articolului 2 să fie aplică: căutarea companiei altor persoane, de preferinţă în locuri diferite de cele frecventate de către celălalt fost partener.

Articolul 4 – În caz de răni uşoare, în acest document clasificate drept mici căzături cu tronc, pasiuni înflăcărate, de scurtă durată, tentaţii sexuale trecătoare, medicament numit Iertare trebuie administrat cu generozitate şi rapid. Odată ce acest medicament a fost administrat, nu ar trebui să se mai revină niciodată asupra deciziei iniţiale, nici măcar o singură dată, subiectul va fi complet uitat şi nu va fi utilizat niciodată ca argument într-o ceartă ori într-un moment de ură.

Articolul 5 – În toate rănile definitive, cunoscute de asemenea şi sub numele de “Despărţiri”, singurul medicament ce pare să aibă effect este cel numit Timp. Nu are rost să se caute consolare la ghicitori (care întotdeauna spun că persoana iubită va reveni), cărţi romantice (care au întotdeauna un final fericit), telenovele de la televizor sau alte astfel de lucruri. Este necesară o suferinţă intensă, completă, evitând drogurile, tranchilizantele şi rugăciunile către sfinţi. Consumul de alcool este tolerat numai dacă acesta se rezumă la un maxim de două pahare de vin pe zi.

Precizări finale:

Cei răniţi în dragoste, spre deosebire de cei răniţi în conflicte armate, nu sunt nici victime, nici schingiuitori. Ei au ales ceva care face parte din viaţa, trebuind astfel să accepte atât agonia, cât şi extazul provenit din această alegere a lor.
Iar cei care nu au fost niciodată răniţi în dragoste nu vor fi niciodată în măsură să spună: “Am trăit”. Pentru că nu au făcut-o.”

Promulgată de Paulo Coelho

monstrul de la babiciu

avat pe olt

funnyyyyy